|
- o spune Dumitru Şovar, preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din cadrul Serviciului Român de Informaţii, Filiala Argeş:
ACMRR a Serviciului Român de Informaţii, Filiala Argeş, a scos de sub tipar numărul 30 al cunoscutei reviste profesionale- “Vitralii Lumini şi Umbre”. Preşedintele Asociaţiei, Dumitru Şovar, ne-a prezentat câteva repere din această proaspătă ediţie, care cuprinde capitole de esenţă din istoria serviciilor de informaţii româneşti. Unul dintre cele mai interesante se numeşte “Feţele Asimetrice ale jurnaliştilor” din perioada de dinainte de 1989 şi vorbeşte despre controlul presei, despre ziarişti şi spioni, despre scenarite şi ONG-uri. Dumitru Şovar ne-a oferit ocazia de a pune câteva întrebări despre ce mai fac “Vitraliile”, dar mai ales avem câteva răspunsuri asupra controversatelor dispute presă-SRI, care au acoperit spaţiul public în ultima vreme. Cum se numesc informatorii din presă? Ce-i lipseşte presei româneşti? Are Argeşul multă presă? Ce ne lipseşte nouă, presarilor argeşeni? Iată câteva întrebări necesare, pe care doar întâmplările recente din viaţa publică românească le-a făcut posibile, pentru fi adresate în mod oficial unui cadru SRI aflat în rezervă.
# Domnule Dumitru Şovar, ce mai este astăzi un serviciu secret? Pe scurt... Pe scurt, este un rău necesar. Într-o democraţie, atâta timp cât lucrează în parametri constituţionali şi este pus sub controlul societăţii civile, serviciul secret este un ”bun naţional”. Dacă, în schimb, scapă de sub constrângerile democratice, serviciul secret poate să-şi devoreze stăpânul.
# Are deci şi lumini şi umbre?
Da.
# De aici poate şi titlul revistei ,,Vitralii, Lumini şi umbre”? Şi de aici.
# Ce fac “Vitraliile”? Scriu. Scriu despre ce s-a întâmplat în decembrie 1989 în sensul relevării corecte a istoriei serviciilor române de informaţii, a onoarei şi a demnității cadrelor acestuia. Scriu despre cum a fost invadată şi prăduită această ţară. Scriu despre dragoste si trădare de ţară, despre acţiuni îndreptate împotriva României şi asupra statului naţional. Scriu despre efectele acestora, despre transformări şi reforme ale Inteligence - ului românesc. Încercăm pe cât posibil să ţinem aprinsă ”flacăra românismului”, pe care mulţi ar fi vrut-o de mult stinsă şi, ca să-l citez pe cel mai înalt senior al serviciilor româneşti, pe domnul general Iulian Vlad, pot spune că ,,nu ne este uşor să constatăm că o parte a celor care au stat drepţi în calea multor furtuni şi-au plecat astăzi fruntea în pământ cu atâta usurinţă.” Societatea românească cunoaşte multiple tendinţe care dobândesc o importanţă deosebită în contextul răspândirii largi a informaţie, ca produs al cunoaşterii. Trăim într-o epocă a globalizării, în care gestionarea efectelor cunoaşterii poate asigura securitatea în toate domeniile: social, economic, etc. Încercăm să dezvoltăm în rândul populaţiei cultura de securitate. Cu fapte. Scriem despre cazuri, despre mărturii directe din viaţa şi activitatea ofiţerilor de informaţii. Din acestea se pot desprinde concluzii în scopul informării preventive a oamenilor şi a instituţiilor.
# Altfel spus, faceţi presă? Mai mult sau mai puţin.
# Cum apreciaţi recentele controverse, care vizează relaţiile dintre presă şi serviciile de informaţii? Din câte cunosc eu, SRI a avut întotdeauna deschidere pe acest aspect care s-a realizat fie prin biroul de presă, fie direct prin reprezentanţi la vârful serviciului. Sigur, există discuții privind ”acoperiţii” din presă, controlul presei, intenţia recrutării de către SRI a unor ziariști. Trăim într-o societate democratică și suntem liberi să facem aprecieri, să ne exprimăm opinii. Dar cu cine să lucreze SRI-ul? Acolo nu, acolo nu. Atunci nu ar fi mai bine să nu lucreze și să se miște toți pe unde, când și cum vor? Oare misiunea unui serviciu secret nu este aceea de a-și recruta oamenii, sursele? Despre ce vorbim? Țara asta trebuie apărată. Acest serviciu lucrează cu surse secrete. Este o rușine acest lucru? Vă dau un exemplu: Franța. Mărturia contelui Alexandre Marenches, șeful Serviciului de Documentare Externă și Contraspionaj din anii 70 cu privire la agentura lor: ”În poliție sunt numiți informatori, în serviciul vămilor – avizori. În serviciile speciale li se spune honorable corespondants ( onorabili corespondenți )”. De ce la ei da și la noi nu?
# În serviciile secrete româneşti, cum sunt împărţiţi informatorii? În niciun fel. În România, nu există denumiri speciale.
# Nici pentru acoperiţii din presă? Pentru presă nici atât. Vă recomand articolul ”Securitatea și Intelectualii” din revista noastră. Vedeți şi articolul ”Fețe asimetrice ale ziariștilor” din acest număr. Haideți să dăm doar numai acest exemplu: al Marii Britanii care și-a înființat încă din 1914 anumite structuri de propagandă media, sprijinite mai întâi de Foreign Office și apoi de servicii. Acestora nu li s-a cerut altceva decât identificarea și punerea în aplicare a celor mai bune metode de promovare a imaginii și intereselor Marii Britanii. S-ar putea întâmpla oare și la noi așa ceva ?
# Cu privire la presa românească și implicit la cea argeșeană, cum vedeţi lucrurile?
Ați pus corect întrebarea, vorbind de presa argeșeană, pentru că asupra expresiei ”presa românească ”, există puncte de vedere diferite. Presă românească din păcate nu prea mai avem. # Ce-i lipseşte presei româneşti?
Îi lipseşte patronatul românesc cu capital autohton. Informare cu adevărat românească se mai găsește pe ici pe colo, prin județe, pe site-uri, pe blog-uri, în zone încă “libere”. Legat de presa argeșeană, aceasta are potenţial și poate avea un rol benefic, unul esenţial, cu condiția ca informațiile, știrile difuzate să fie reale și utile pentru informarea populației și nu să servească altor scopuri. Să nu servească scopurilor personale. Vedeți, în presă este vorba de un binom: cunoaștere – comunicare. Modul cum este folosit rezultatul acestei interferenţe poate conduce la ceva pozitiv sau la ceva negativ şi poate schimba echilibrul. Imposibilitatea de a percepe ce ţi se întâmplă, imposibilitatea de a identifica sursa reală a problemei, dezechilibrează un sistem social şi unul politic sau de orice altă natură. În context, vorbind de România, prăduirea acestei ţări s-a putut efectua, printre altele, şi cu ajutorul unei părţi a presei. Din păcate.
# Am ocazia să vă întreb: consideraţi că există multă presă în Argeş? Presă poate fi oricâtă. Important este modul în care tratează informaţia. Este una corectă? Este una utilă? Dacă da, atunci înseamnă că aceasta este presă în adevăratul sens al cuvântului, pentru că doar aşa îşi poate atinge scopul, indiferent de cât de multă sau de puţină ar fi aceasta.
# V-am întrebat ce-i lipseşte presei româneşti şi mi-aţi răspuns. Presei argeşene ce credeţi că-i lipseşte? Presei argeşene îi lipseşte sinceritatea şi pe alocuri, în anumite momente, sentimentul naţional. Nu vreau însă să generalizez. Dar revenind la revista “Vitralii, lumini si umbre, vreau să fac o ultimă precizare: recunoaștem existența unor umbre, pe care le cunoaștem mai bine decât alții din afară. Umbre mai vechi sau mai noi. Sunt destui care vor răul acestei țări și implicit al SRI-ului . ”În ziua de azi , pentru a stăpâni cât mai mulți oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. O dată ce ai sufletul, ai omul, iar când ai omul, teritoriul vine de la sine.” A spus-o acelaşi Alexandre de Marenches.
 
|
