Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Gherila Urbana

Duminică, 20 August 2017

Ultimele comentarii

PROTEST impotriva CE
Google prime supporter and leader of Alphabet, joi
PROTEST impotriva CE
Remarking on how certain inside and European contr
“PRESEI îi lipseşte
E puțin spus.. sinceritatea. personal, am constata
MARIA DINU trimite o
CATA NERUSINARE O ANALFABETA IMPARTE BANU LPUBLIC
Eduard Ciocnitu îi i
Acest ciocniți nu este decât un venetic ticălos si
Două FEMEI trebuie s
spagarele astea douadintre care una are telogie as
FUEGO plătit la PIT
MULTUMIM ARTISTULUI PAUL SURUGIU - FUEGO pentru to
Scandal în PMP Argeş
niste oportunisti acesti indivizi ,cei care au fon
Gelu Tofan îşi extin
Oferta excelenta pentru anul 2017. Minim 491,52 eu
RAPORT DNA Piteşti:
Cei doi, impreuna cu primarul de la Sulina au form
EXCLUSIV/ Liviu Drag
Oferta noua pentru anul 2017. Minim 491,52 euro. N
Traficanții de minor
http://www.mapn.ro/fotodb/20091211/IMG_5642
Traficanții de minor
Cum vine o ploicica mai serioasa e ca o mana cerea
Dosarul Mineriada, d
Câștiguri acasă! Avem planuri mari de dezvoltare!
Fiica primarului Ion
Liuta Draga -soacra, spune-le sa scrie ceva despre
Apartenența politică
Ma numesc Simion Romulus si sunt director la Scoal
Filaj acasă la magna
Cum se imbogatesc unii si altii in schimb fac FOAM
Marius Bălan, candid
Comunicarea destul de greioaie si plina de erori a
Este oficial! S-a în
notarita e cea mai potrivita dar nu stie ce o aste
Este oficial! S-a în
daca e cu doamna notar la primarie, nu mai pleaca
Este oficial! S-a în
mai bine puneti osu la munca sa vedem ce puteti fa
Este oficial! S-a în
Nu sunt toti comunisti#sunt multi care nu stiu pe
Este oficial! S-a în
sa vedem cum ii convingeti pe comunisti sa vina in
Este oficial! S-a în
felicitari pentru Mircea Andrei! Poate auzim si no
Este oficial! S-a în
bafta, domnule Andrei! e nevoie de asa ceva si la
Ipoteză usturătoare
ionica este alt personagiu notoriu..... la beciul
DOSARUL TUDOR PENDIU
Incepeti si analiza Apa Canal 2000 S.A. o societat
Aida Petronela Catan
De ce nu cauta DNA telefonul lui NICOLESCU CONSTAN
Grigore Dobre de la
Se spune că politica se ocupa de bunastarea omului
Topul celor mai mari
-Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru pi

Cautare

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com
Banner
Banner

Supliment politic

Banner
TRAFIC
Consilierul judeţean Vasile Negoescu: “Eu nu pregăteam licitaţia pentru Piteşti-Sibiu, până nu schimbam legea achiziţiilor publice!”
Articole - Actualitate
Sâmbătă, 24 Iunie 2017 13:45

# Vasile Negoescu arată cu degetul oamenii de afaceri care contestă licitaţii, doar de dragul de a le contesta. Îi numeşte ţepari sau aventurieri

# Acesta este nemulţumit şi de felul în care se asfaltează în Piteşti: „În altă ţară, s-ar fi spus: Măi, derbedeule, la noapte faci asfaltarea! Dar la noi, nu!”

# „Chestiunea este foarte strâmbă. Eu aş mări plafonul înscrierii la licitaţie şi nu aş mai da posibilitatea ţeparilor sau celor care intră în licitaţie cu rele intenţii să mai ridice sumele respective.”

 

 Consilierul judeţean PSD, Vasile Negoescu, este membru al Comisiei Juridice şi de Administraţie Publică din cadrul CJ Argeş. Este unul dintre cei mai experimentaţi consilieri pe care îi are aparatul judeţean, privind punerea în aplicare a deciziilor ce ţin de dezvoltarea publică. Săptămâna trecută, acesta ne-a acordat un interviu, pe tema veştilor anunţate, privind demararea licitaţiilor la tronsonul 1 şi 5, pentru Autostrada Piteşti-Sibiu şi a celor privind Piteşti-Craiova. Ambele proiecte au fost discutate şi promise la Mioveni de către premierul Sorin Grindeanu. Vasile Negoescu are însă o poziţie diferită vizavi de contextul în care se poate da startul acestor investiţii. După cum veţi vedea, poziţia acestuia se referă la riscul legislativ care ar putea apărea ca blocaj sau tergiversare a celor mai mari planuri de dezvoltare a judeţului Argeş. Este vorba de legislaţia precară dar şi stufoasă a achiziţiilor publice.

# Domnule consilier Negoescu, suntem aproape spre final de iunie. S-a promis că aceasta este luna în care vor fi demarate primele licitaţii pentru Autostrada Piteşti-Sibiu şi nu numai…

Suntem în iunie şi Ministerul Transporturilor a garantat că se va ţine prima licitaţie, pentru aceste tronsoane. Unu şi cinci. Eu, dacă aş fi avut ocazia să fiu mare, nu pregăteam această licitaţie până nu schimbam legea achiziţiilor publice. Au fost date pe timpul guvernării Cioloş două legi, 98 şi 99, privind achiziţiile publice. Acestea  au încurcat şi mai mult vechea legislaţie. Această lege dă posibilitatea ţeparilor şi celor care sunt aventurieri în afaceri să conteste licitaţiile, să meargă în judecată şi să tergiverseze începerea lucrărilor. Chestiunea asta este foarte strâmbă. Eu aş mări plafonul înscrierii la licitaţie şi nu aş mai da posibilitatea ţeparilor sau celor care intră în licitaţie cu rele intenţii să mai ridice sumele respective. Mai mult, cred că ar trebui mărită şi garanţia de bună execuţieşi să fie restitutită doar după ce a trecut perioada de garanţie. Perioada de garanţie trebuie şi ea mărită, exact cum se întâmplă în ţările cu adevărat democratice. Până şi în fosta Yugoslavie au fost executate lucrări de infrastructură grele, dar garanţia nu a fost de trei ani, de cinci ani, ci de cincisprezece, douăzeci de ani. Îmi amintesc de podul de la Balş, că a avut o garanţie de o sută de ani şi ştiu că firma din Germania care a realizat acest pod a notificat România, atunci când iese lucrarea din garanţie. Acestea sunt lucrări trainice, de durată, nu ca la noi.

# Vizavi de garanţiile la licitaţii, ştim că, de exemplu, deputatul Cătălin Rădulescu a contestat la un moment dat sumele impuse, considerând că sunt prea mari şi nu îşi au rostul. A pierdut la Curtea Constituţională. Iar dumneavoastră vorbiţi de majorarea acestor plafoane.

Să participe la licitaţie cel care este în stare să execute lucrările, atât din punct de vedere tehnic cât şi valoric. Să aibă dotarea respectivă atât în calitatea oamenilor cât şi în calitatea utilajelor. Vedeam acum trei zile, la intrare în Prundu, că au venit două-trei utilaje, au răzuit asfaltul pe deasupra şi de trei zile nu se întâmplă nimic. Păi în altă ţară, s-ar fi spus sigur: măi, derbedeule, la noapte faci asfaltarea, nu laşi aşa porţiunile neasfaltate atâta timp! Nu se poate aşa!

# Nu lucrează nimeni noaptea, domnule Negoescu.

Nu se lucrează la noi. Dar în alte părţi unde este nevoie, da! Am avut un proces al Consiliului Judeţean strămutat la Iaşi. Erau în zona aceea nişte executanţi de calitate. Dacă am văzut astăzi 30 de utilaje pe un drum de la Bacău până la Roman şi de la Roman la Iaşi, după o lună, când mergeam la proces, drumul acela era ca în palmă. Deci există oameni adevăraţi în construcţii, care ştiu să se implice.

# Credeţi că există în judeţul Argeş oameni care să îndeplinească condiţiile unei licitaţii de anvergura Piteşti-Sibiu?

Sunt, cum să nu fie. Sunt constructori buni şi la noi. Comesad-ul de exemplu. Ştiu că au lucrări şi în ţară cei de la Comesad. Am văzut un drum de-al lor, pe care l-au executat milimetric, exact pe proiect. Nu poţi pune la îndoială nicio lucrare a celor de la Comesad. Asta ca exemplu. Oricum, acum vine Curtea de Conturi şi cum vede o neregulă, o taxează. Face măsurători şi şi ce nu iese cum trebuie se plăteşte. Dacă inspectorii au constatat că cineva nu şi-a făcut lucrarea, l-a chemat şi i-a spus: Măi, omule, după calculele noastre, trebuie să dai înapoi această sumă. Şi trebuie s-o dea. Şi îi face mai responsabili. Nu mai este de glumă, când este vorba de construcţii.

# Şi aici, se poate pierde mult timp. Aţi văzut, cum sunt contestate în instanţă sancţiunile Curţii de Conturi...

Dar de cele mai multe ori, Curtea de Conturi recuperează sumele în timpul controlului. Şi este un apel foarte bun la disciplina în construcţii. Revenind, s-a promis că va fi schimbată legea achiziţiilor şi trebuie făcută urgent. Este atât de stufoasă încât dă bătaie de cap tuturor executanţilor, inclusiv contractorilor. În Polonia, sunt trei semnături , trei condiţii să poţi accesa de exemplu fonduri europene. În România, înnebuneşti. S-au creat atâtea substructuri, suprastructuri, încât îţi vine să plângi până ajunge proiectul unde trebuie. A stat unul să semneze trei zile un document. Sunt oameni în sistem care blochează legislaţia. Oameni rămaşi de la alte partide sau oameni rău intenţionaţi. Aparatul trebuie curăţat de neprofesionişti, care au fost aduşi pe criterii politice. Îţi ia două-trei luni să cureţi sistemul de neprofesionişti, nu mai mult. S-au făcut găşti în sistem, care blochează emiterea unui act. Nu se poate că ne ia DNA-ul, a spus unul. Nu te ia, domnule nimeni! Fă-ţi meseria dacă ştii legea! Dă drumul la acte cu curaj, dacă eşti profesionist!  Dar tu eşti cu rea credinţă sau nici nu ştii clar cum să gestionezi un document. Mă înteabă pe mine cineva de un proiect de la Merişani, de modificare a domeniului public, pentru o uliţă, un drum. În noiembrie se trimit modificările, iar tocmai în ianuarie se trimite o observaţie: că de ce uliţa nu a fost cuprinsă în domeniul public al comunei Merişani în 2002? Am rămas şocat. Păi dacă era cuprinsă, nu mai aveam nevoie de nimic. Acum nu se poate asfalta acolo, pentru că nici acum nu vor să dea drumul la o hotărâre.  Îţi vine să-ţi faci harachiri, nu alta! Nu se poate!

# Despre drumul Piteşti- Craiova?

Este încă o prioritate şi se estimează demararea unor proceduri chiar în această lună.

# S-au făcut exproprierile?

De asta răspund primăriile. La exproprieri este un pic mai simplu. Cum s-a procedat la Podul Căteasca. Nu era teren suficient şi am ajuns la o discuţie cu o asociaţie care era proprietară acolo. În câteva luni, am obţinut exproprierea pentru o cauză de utilitate publică. Pe ruta Piteşti-Craiova, sunt mulţi proprietari persoane fizice. Ştiu că în perioada Guvernării Ponta se solicitase primarilor să identifice proprietarii de terenuri din zonă.

# Dar în cazul Piteşti-Sibiu, tronsonul 1?

Este vorba de proprietarii care deţin terenuri pe zona Piteşti - Curtea de Argeş. Pe tronsonul 5, de la Sibiu încoace. Cu totul sunt 124 de kilometri. Vorbim de proprietari de la Piteşti la Curtea de Argeş, apoi  către Tigveni, Cepari, Şuici şi se opreşte la intrarea în Sălătruc. Apoi va fi un tunel pe sub munte până înspre localităţi din Vâlcea. Asta în zona Sălătruc. Se ocupă primarii de exproprieri.

# Noi avem specialişti pentru construirea de tunele?

Oamenii noştri sunt calificaţi şi curajoşi să facă tunele. Dacă ne uităm la Vidraru, cum s-au făcut tunelele, care au adus apa în Lacul Vidraru, vă spun că da.

# O altă prioritate ar fi Transfăgărăşanul...

Transfăgărăşanul trebuie să devină utilizabil în toată perioada anului. Sunt proiecte dinainte de 1989, care urmau să fie puse în aplicare. Dar probabil că ori s-au dat la fund, ori s-a pus praful ele, altele au fost sustrase de cine le-a făcut pentru a le folosi atunci când va fi timpul şi tot aşa.

# E posibil să fie pusă în proiect o veche gândire?

Au fost foarte bune gândirile vechi. La nivelul central al partidului se pune foarte mare accent pe aducerea în actualitate a proiectelor mai vechi şi a celor care au gândit astfel de proiecte. Ori să le compare, ori să se meargă pe ele. La ultima şedinţă pe care am avut-o la nivel naţional, aceasta a fost traiectoria dată de preşedintele executiv Bădălău către domnul Codrin Ştefănescu. Să avem în vedere şi proiectele vechi.

# Apropo de vechi proiecte, vechi construcţii, că tot ţi pomenit, domnul Meculescu de la Comesad poate vorbi mult despre investiţiile mari de acum zeci de ani.

Domnul Meculescu este un om foarte serios. Are construcţii durabile. Iar acum îmi aduc aminte de un viaduct pe drumul Curtea de Argeş către drumul spre baraj. A fost construit în 1965. În 1874 s-a dat în folosinţă Transfăgărăşanul, când depuneam eu jurământul în armată. Săptămâna trecută, am fost invitat la un eveniment dedicat celor care au construit Transfăgărăşanul. Muncitorii români au construit această frumuseţe. Cu sapa, cu târnăcopul, cu basculante, cu steagul roşu şi cu utilaje greoaie ruseşti. Am avut odată un grup de letoni, aici. Ei, cu pădurilor lor, cu câmpurile lor. Noi, cu Transfăgărăşanul. Când au văzut minunăţiile noastre, au înmărmurit. Aşteptăm acum să vedem ce starturi vor fi date. Aşteptăm în primul rând să fie schimbată legislaţia achiziţiilor publice, că ne vom prinde urechile în proiecte! Şi e păcat!


Hits: 1993
Comments (0)Add Comment

Write comment

busyscroll back to top
 
Joomla Templates by JoomlaVision.com