Dosare | Exclusivitate/ Stenogramă terifiantă cu trezorierul PSD România și procurorul DNA Laurențiu Palaghiea, care confirmă că Anticorupția leagă politicul de penal și penalul de politic, în căutarea probelor
Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Gherila Urbana

Luni, 20 August 2018

Ultimele comentarii

Constantin Dârzan tr
Individul ăsta este un INFRACTOR care face evaziun
Porniţi la drum! Sf
Parinte Filotei, Ieri un parinte de aici de la
Omul de afaceri Nico
Primarul Ionica nu stie ca strada P Ispirescu nu e
Fiica primarului Ion
NOILE SENTINTE din D
Statul trebuie sa recupereze banii de la falsii re
NOILE SENTINTE din D
Numai la Topoloveni sunt peste 50 de asemenea fals
PROTEST impotriva CE
Google prime supporter and leader of Alphabet, joi
PROTEST impotriva CE
Remarking on how certain inside and European contr
“PRESEI îi lipseşte
E puțin spus.. sinceritatea. personal, am constata
MARIA DINU trimite o
CATA NERUSINARE O ANALFABETA IMPARTE BANU LPUBLIC
Eduard Ciocnitu îi i
Acest ciocniți nu este decât un venetic ticălos si
Două FEMEI trebuie s
spagarele astea douadintre care una are telogie as
FUEGO plătit la PIT
MULTUMIM ARTISTULUI PAUL SURUGIU - FUEGO pentru to
Scandal în PMP Argeş
niste oportunisti acesti indivizi ,cei care au fon
Gelu Tofan îşi extin
Oferta excelenta pentru anul 2017. Minim 491,52 eu
RAPORT DNA Piteşti:
Cei doi, impreuna cu primarul de la Sulina au form
EXCLUSIV/ Liviu Drag
Oferta noua pentru anul 2017. Minim 491,52 euro. N
Traficanții de minor
http://www.mapn.ro/fotodb/20091211/IMG_5642
Traficanții de minor
Cum vine o ploicica mai serioasa e ca o mana cerea
Dosarul Mineriada, d
Câștiguri acasă! Avem planuri mari de dezvoltare!
Fiica primarului Ion
Liuta Draga -soacra, spune-le sa scrie ceva despre
Apartenența politică
Ma numesc Simion Romulus si sunt director la Scoal
Filaj acasă la magna
Cum se imbogatesc unii si altii in schimb fac FOAM
Marius Bălan, candid
Comunicarea destul de greioaie si plina de erori a
Este oficial! S-a în
notarita e cea mai potrivita dar nu stie ce o aste
Este oficial! S-a în
daca e cu doamna notar la primarie, nu mai pleaca
Este oficial! S-a în
mai bine puneti osu la munca sa vedem ce puteti fa
Este oficial! S-a în
Nu sunt toti comunisti#sunt multi care nu stiu pe
Este oficial! S-a în
sa vedem cum ii convingeti pe comunisti sa vina in
Este oficial! S-a în
felicitari pentru Mircea Andrei! Poate auzim si no

Cautare

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com
Banner
Banner

Supliment politic

Banner

Cele mai citite

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com
TRAFIC
Exclusivitate/ Stenogramă terifiantă cu trezorierul PSD România și procurorul DNA Laurențiu Palaghiea, care confirmă că Anticorupția leagă politicul de penal și penalul de politic, în căutarea probelor
Articole - Dosare
Duminică, 25 Octombrie 2015 18:59

Audierea deputatului Mircea Drăghici la sediul DNA Pitești

# Gherila vă prezintă, în exclusivitate, audierea parlamentarului de Argeș, care este încă anchetat în celebrul dosar Consultanța

# Politicianul a dat declarații în calitate de suspect, în fața procurorului Laurențiu Palaghiea, care i-a pus, la finalul audierii, un set de întrebări politice: când anume și-a anunțat Mircea Drăghici candidatura pentru Parlament, de când este vicepreședinte al PSD, câtă vreme a fost Constantin Nicolescu președinte al PSD

# Deputatul de Argeș a aflat că DNA e extins cercetările în cazul său, pentru că a mai găsit o faptă de corupție, un nou capăt de acuzare fiind cel de...complicitatea morală mijlocită

# Daca peste 40 de primari au averile sechestrate, singura care a reușit să învingă DNA Pitești este fosta parteneră a lui Mircea Drăghici, Aida Petronela Catană, implicată în același dosar

Activitate intensă la DNA Pitești pentru finalizarea dosarului de corupție Consultanța, dar și pentru adunarea de probe în vederea finalizării anchetelor disjunse din acest dosar. Procurorii se bazează pe expertiza amplă întocmită de specialistul Romeo Pârvu, cu privire la existența prejudiciului în dosarul care a lovit sub centură peste jumătate din administrațiile locale și județeană, pe Constantin Nicolescu și pe deputatul Mircea Drăghici, dar și pe patronii European Project Consulting București, printre care specialista în fonduri europene, Aida Petronela Catană. În urmă cu câteva zile, mai multe consilii locale au semnat deja hotărârile prin care s-au constituit părți vătămate în afacerile privind consultarea pentru strategiile de dezvoltare rurală, anchetate de Anticorupție. Se cunoaște, după cum a titrat presa locală, că cerința de constituire a primăriilor în părți vătămătate a venit din partea DNA Pitești, în vederea calculării și demonstrării prejudiciului. După cum am aflat, unii primari vor contesta aceste decizii, pe motiv că nu a fost întrunit cvorumul legal. Avocații se pregătesc astfel de noi și noi atacuri pe lege, deși dosarul se află încă la faza de urmărire penală. Cea mai mare noutate în acest dosar o constituie însă audierea deputatului Mircea Drăghici, cu ocazia aducerii la cunoștință că DNA a schimbat încadrările sale juridice dintr-o corupție în alta, dar și că a extins cercetările privind persoana sa. Mircea Drăghici a aflat că, pe lângă acuzația de complicitate la abuz în serviciu, este posibil să se mai facă vinovat și de complicitate morală mijlocită, în forma complicității la instigare, în legătură cu influența sa asupra fostului președinte al Consiliului Județean și nu numai, pentru o altă faptă decât cele deja știute. Este vorba despre o posibilă corupție pentru semnarea unui alt contract decât cele deja consacrate în acest dosar: consultanță pentru Identificarea liniilor de finanțare între European Project Consulting București și Primăria Nucșoara.

# DNA lucrează cu o nouă infracțiune: complicitatea morală mijlocită

DNA Pitești i-a adus pe tavă deputatului Mircea Drăghici contractul cu nr. 44 din data de 23 august 2007, semnat între European Project Consulting (EPC) și Primăria Nucșoara, reprezentată la acea dată de pedelistul Corneliu Berevoianu. Contractul viza găsirea de posibilități pentru finanțare. Procurorii spun că acest contract a primit consultanța EPC în aceleași condiții frauduloase precum alte zeci de contracte, ca urmare a înțelegerilor dintre deputat și Constantin Nicolescu. DNA mai spune că activitățile care ar fi decurs din proiectul „Identificare de linii de finanțare” al primăriei Nucșoara nu și-au atins scopul concret, care să sprijine dezvoltarea comunității locale. Astfel, EPC s-a ales, în opinia procurorilor, cu un folos necuvenit, în valoare de, atenție, 1935,17 lei, adică douăzeci de milioane de lei vechi. Suma este hilară, dar luată în seamă de DNA Pitești. După ce i-au fost luate toate datele de identificare și i s-a făcut profilul de suspect, DNA menționând că acesta este deputat în Parlamentarul României, că este căsătorit, că a făcut armata, că nu este poreclit în niciun fel etc, Mircea Drăghici a trebuit să răspundă la multe întrebări despre acest contract, dar și despre starea politică a sa din perioada 2007-2008. El a combătut, pe cât a putut, orice critică, declarând că nu înțelege noile acuzații și cerând lămuriri. Parlamentarul i-a povestit procurorului Laurențiu Palaghiea că în anul 2007 nu se afla deloc în relații bune cu primarul Corneliu Berevoianu, din contră, că exista o dușmănie și politică și personală. Gherila vă prezintă declarația integrală dată de Drăghici, așa cum a fost aceasta stenografiată și reținută de procurori. Veți vedea cum procurorii încearcă să lege momentul afacerilor EPC de pregătirea lui Mircea Drăghici pentru alegerile parlamentare.

Declarația de suspect a deputatului Mircea Drăghici în dosarul Consultanța

# Procurorii îl informează pe Drăghici că poate denunța, dacă are pe cine. Acest lucru nu se întâmplă. Drăghici cere ori clarificarea acuzațiilor ori anularea lor. Acesta vorbește de implicarea sa politică ca vicepreședinte de partid, înainte și după ce a fost ales deputat. Mai spune că în PSD, nimeni nu conduce pe nimeni, lăsând să se înțeleagă că fostul președinte Constantin Nicolescu nu avea cum să-i ordone ceva sau el, la rândul său, nu avea cum să-i subordoneze pe alții.

Deputatul Mircea Drăghici:

„Mi s-a adus la cunoștință că urmează să fiu audiat în calitate de suspect cu privire la faptele și încadrarea juridică a acestora, așa cum au fost reținute în Ordonanța din data de 23 iulie 2015, prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale și totodată, în mod corelativ, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care se efectuează urmărirea penală față de mine.

Mi-au fost aduse la cunoștință și prevederile potrivit cărora persoana care a comis una dintre infracțiunile atribuite prin prezenta ordonanță, iar în timpul urmăririi penale denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Mi s-a adus la cunoștință, de asemenea, faptul că am dreptul să mă consult cu avocații mei, atât înainte cât și în cursul audierii, că îmi pot exercita dreptul la tăcere, cu privire la oricare din faptele ori împrejurările despre care voi fi întrebat.

# Îmi este imposibil să înțeleg logica acuzării

Arăt că nu înțeleg și nu mi s-a explicat contextul în care European Consulting a încheiat contractul cu nr. 44 din data de 23.08.2007. Nu mi s-a prezentat concret fapta sau presupusele fapte pentru care mi s-a prezentat ordonanța. Prezentarea este una generală și, de asemenea, nu pot înțelege care sunt foloasele pe care le-aș fi dobândit în urma încheierii contracatului. (...) Îmi este imposibil să înțeleg logica acuzării, atâta timp cât Consiliul Local Nucșoara de la acea dată avea o componență zdrobitoare ca majoritate aparținătoare unui partid politic advers și mai ales faptul că primăria Nucșoara avea la acea dată un executiv condus de adversari politici. Este de notorietate în localitate faptul că subsemnatul am fost permanent în adversitate personală față de executivul Primăriei Nucșoara, pe alocuri atingându-se chiar momente de dușmănie, provocate, din spusele cetățenilor localnici, de apropiați ai primarului, care mi-au devastat în repetate rânduri indicatorul stradal al cabinetului parlamentar Mircea Drăghici. Am depus în acest sens chiar și plângeri penale la Poliția Locală, care nu au fost soluționate nici până în ziua de astăzi.

# Pot bănui că respectivul contract a făcut obiectul unui proiect de succes (mijloace de intervenții în situații de urgență la Nucșoara)

Aș dori să mi se prezinte care sunt acele alte fapte care constituie o nouă infracțiune, care mi-a fost adusă la cunoștință în data de 23.07.2015, numărul lor în concret și prezentate explicit. Doresc acest lucru pentru a da și alte declarații în sensul lămuririi organelor de anchetă asupra adevărului și construcției apărării. Din ce îmi aduc aminte, pot bănui că respectivul contract a făcut obiectul unui proiect de succes prin care Primăria Nucșoara a obținut obiecte și mijloace de intervenție în situații de urgență, motiv pentru care nu pot înțelege raționamentul juridic potrivit căruia eu sunt acuzat. De asemenea, acuzațiile de abuz în serviciu la adresa primarului Nucșoara, precum și însușirea de foloase necuvenite ale European Project Consulting București, sunt de neînțeles. Fac această observație întrucât este evidentă, pertinentă, chiar dacă, și atunci și acum, relațiile dintre mine și fostul primar de la Nucșoara sunt de adversitate politică și personală. Având în vedere situația expresă, este evident că, în ceea ce privește noua acuzație ce mi s-a adus, fără a-mi fi explicată, se impune emiterea unei ordonanțe de clasare.

# Incidente la cabinetul de parlamentar: Să se emită adresă către Poliția Nucșoara

Cu o singură excepție, sunt în imposibilitatea de a propune probe în apărare. Excepția constă în solicitarea emiterii unei adrese către Poliția Locală Nucșoara, prin care să se solicite relații cu privire la plângerile depuse de către mine, vizavi de funcționarea cabinetului parlamentar, respectiv incidentele apărute în acest sens, incidente ce au avut loc începând cu anul 2008, după ce am căpătat calitatea de parlamentar, fiindu-mi împiedicată activitatea în această zonă.

Referitor la anul 2007, în care a fost întocmit contractul 44/23.08.2007, evidențiez faptul că, în calitate de potențial candidat la Parlamentul României, al zonei, în opoziție politică de conducerea primăriei de atunci, am simțit și mi-au confirmat verbal locuitori ai comunei Nucșoara, că au fost formulate amenințări și constrângeri din partea conducerii Primăriei, pentru ca aceștia să nu participe la întâlnirile cu subsemnatul, aspecte care dovedesc situația tensionată de adversitate dintre mine și conducerea primăriei, în perioada de referință. Precizez că incidentele de după alegerea mea în Parlamentul României (noiembrie 2008), care au făcut obiectul plângerii penale la Poliția Locală Nucșoara, au fost o consecință a stării tensionate preexistente.

# Mi-am anunțat candidatura cu 45 de zile înainte de data alegerilor

# Procurorul Laurențiu Palaghiea: (Când v-ați anunțat candidatura pentru funcția de deputat?)

-         Mircea Drăghici: (...) După lege, aceasta se realizează strict procedural cu 45 de zile înainte de data alegerilor. Din punct de vedere organizatoric, partidele își desemnează responsabilii zonali cu cel puțin patru ani de zile înainte de alegeri, așa cum s-a întâmplat și în cazul meu, de la momentul conferinței județene, când am fost ales vicepreședinte al Filialei Argeș a PSD, delegându-mi-se atribuții pe zona de nord a județului. Fac precizarea că înaintea alegerilor parlamentare, în vara anului 2008, au fost alegerile locale, pentru care eu, ca responsabil zonal, am pregătit contracandidatul primarului de atunci, care a și reușit să-l înlocuiască de la primărie în anul 2012. Fac precizarea că localitatea Nucșoara era în zona mea de responsabilitate politică.

# Am renunțat de bună voie la toate funcțiile politice, din cauza acestui dosar

# Procurorul Laurențiu Palaghiea: (Când ați deținut calitatea de vicepreședinte al PSD Argeș?)

-         Mircea Drăghici: Arăt că, în anul 2005, am devenit vicepreședinte, calitate pe care am deținut-o până acum două-trei săptămâni, când am renunțat de bună voie la toate funcțiile politice județene, din cauza acestui dosar cu nr. 95/P/2011.

# Nu există subordonare politică între șefii unui partid

Fac precizarea aici că, în ceea ce privește atribuțiile exercitate în calitate de vicepreședinte al Filialei PSD Argeș, nu poate fi o subordonare ierarhică în PSD, pentru că partidele politice sunt entități specializate pe activitate de voluntariat, fără ca deținătorii de funcții să aibă în mod explicit o fișă de atribuții și îndatoriri, privind subordonarea ierarhică.

# Nu pot preciza în ce perioadă domnul Nicolescu a deținut funcția de președinte al PSD

# Procurorul Laurențiu Palaghiea: (În ce perioadă a deținut Constantin Nicolescu funcția de președinte al PSD Argeș?)

Mircea Drăghici: Arăt că nu pot preciza exact o perioadă anume, însă este de notorietate că a deținut această funcție.”

(declarația deputatului Mircea Drăghici, dată în fața procurorului Laurențiu Palaghiea, la finalul lunii iulie 2015, în dosarul DNA Pitești, cu nr. 95/P/2011, cunoscut sub numele de Consultanța)

Este demn de menționat faptul că DNA i-a respins deputatului Mircea Drăghici cererile prin care acesta a vrut să demonstreze, cu date de la Poliția Nucșoara, scandalurile existente între acesta și cetățenii din comună, care ar fi acționat, conform spuselor sale, la directivele fostului primar Corneliu Berevoianu, în perioada 2007-2008. (Grațiela Bâzoi)

Hits: 1997
Comments (0)Add Comment

Write comment

busyscroll back to top
 
Joomla Templates by JoomlaVision.com