Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Gherila Urbana

Duminică, 24 Iunie 2018

Ultimele comentarii

Constantin Dârzan tr
Individul ăsta este un INFRACTOR care face evaziun
Porniţi la drum! Sf
Parinte Filotei, Ieri un parinte de aici de la
Omul de afaceri Nico
Primarul Ionica nu stie ca strada P Ispirescu nu e
Fiica primarului Ion
NOILE SENTINTE din D
Statul trebuie sa recupereze banii de la falsii re
NOILE SENTINTE din D
Numai la Topoloveni sunt peste 50 de asemenea fals
PROTEST impotriva CE
Google prime supporter and leader of Alphabet, joi
PROTEST impotriva CE
Remarking on how certain inside and European contr
“PRESEI îi lipseşte
E puțin spus.. sinceritatea. personal, am constata
MARIA DINU trimite o
CATA NERUSINARE O ANALFABETA IMPARTE BANU LPUBLIC
Eduard Ciocnitu îi i
Acest ciocniți nu este decât un venetic ticălos si
Două FEMEI trebuie s
spagarele astea douadintre care una are telogie as
FUEGO plătit la PIT
MULTUMIM ARTISTULUI PAUL SURUGIU - FUEGO pentru to
Scandal în PMP Argeş
niste oportunisti acesti indivizi ,cei care au fon
Gelu Tofan îşi extin
Oferta excelenta pentru anul 2017. Minim 491,52 eu
RAPORT DNA Piteşti:
Cei doi, impreuna cu primarul de la Sulina au form
EXCLUSIV/ Liviu Drag
Oferta noua pentru anul 2017. Minim 491,52 euro. N
Traficanții de minor
http://www.mapn.ro/fotodb/20091211/IMG_5642
Traficanții de minor
Cum vine o ploicica mai serioasa e ca o mana cerea
Dosarul Mineriada, d
Câștiguri acasă! Avem planuri mari de dezvoltare!
Fiica primarului Ion
Liuta Draga -soacra, spune-le sa scrie ceva despre
Apartenența politică
Ma numesc Simion Romulus si sunt director la Scoal
Filaj acasă la magna
Cum se imbogatesc unii si altii in schimb fac FOAM
Marius Bălan, candid
Comunicarea destul de greioaie si plina de erori a
Este oficial! S-a în
notarita e cea mai potrivita dar nu stie ce o aste
Este oficial! S-a în
daca e cu doamna notar la primarie, nu mai pleaca
Este oficial! S-a în
mai bine puneti osu la munca sa vedem ce puteti fa
Este oficial! S-a în
Nu sunt toti comunisti#sunt multi care nu stiu pe
Este oficial! S-a în
sa vedem cum ii convingeti pe comunisti sa vina in
Este oficial! S-a în
felicitari pentru Mircea Andrei! Poate auzim si no

Cautare

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com
Banner
Banner

Supliment politic

Banner

Cele mai citite

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com
TRAFIC
EXCLUSIV! Cu mai bine de un an înaintea alegerilor locale, STS ia măsuri să iasă cine trebuie!
Articole - Dosare
Luni, 11 Aprilie 2011 00:00

3-sts.jpgSăptămânalul „Gherila urbană” a intrat în posesia unui document remis de prefectul Gheorghe Davidescu tuturor primăriilor din judeţ, prin care edilii sunt solicitaţi să sprijine specialiştii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale într-un demers care ar privi „informatizarea activităţilor pe timpul organizării şi desfăşurării viitoarelor procese electorale.” Din capul locului facem precizarea că demersul cu pricina vine într-un moment în care nu există nicio lege care să instituie informatizarea procesului de vot în România!
Iată adresa remisă de prefectul Gheorghe Davidescu, primăriilor din Argeş:
„În scopul informatizării activităţilor pe timpul organizării şi desfăşurării viitoarelor procese electorale, specialiştii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale urmează să desfăşoare pe întreg teritoriul judeţului, în posibilele locaţii ale secţiilor de votare, activităţi de verificare a acoperirii cu servicii de voce şi date furnizate de operatorii publici de telecomunicaţii. În acest sens vă solicităm ca primarul sau un reprezentant împuternicit să sprijine specialiştii STS în realizarea activităţii menţionate anterior.”

„Se doreşte transmiterea prezenţei la vot prin sistemul informatic”

Am fost curioşi să aflăm, dincolo de informarea prefectului către primării, în ce va consta efectiv activitatea pe care o va desfăşura Serviciul Special de Telecomunicaţii în legătură cu alegerile de anul viitor. În acest sens, am luat legătura cu şeful STS Argeş, colonelul Ştefan Doană, din postura unui primar argeşean. Ce am aflat citiţi în discuţia expusă mai jos: 
# Domnul colonel, am primit adresa de la domnul prefect, dar am şi eu nişte nelămuriri. În primul rând, în ce ar consta ceea ce trebuie să facem?
- Spre exemplu, în secţia de votare, dacă se doreşte, şi se pare că se doreşte până la urmă,  informatizarea şi transmiterea prin sistemului informatic cu prezenţa la vot, anul viitor când se va vota.
# Către cine se va transmite?
- Către o bază de date, să nu se mai voteze de două ori...sunt mai multe, asta nu ne interesează pe noi. Noi vrem să ajungem în secţiile de votare cu niste modem-uri şi să vedem ce operator este în zona resprectivă, adică Vodafone, Orange, Romtelecom sau alt operator. Facem nişte verificări cu spaţiul şi sala în care se desfăşoară alegerile. Deci, sunt mai multe date pe care noi trebuie să le completăm.
# Am înţeles, dar trebuie să puneţi acolo şi anumite echipamente sau cum?
- Nu punem nimic deocamdată, decât culegem date să vedem ce semnal avem în zona respectivă. Doar culegem nişte date şi tocmai de aceea trebuie să fim însoţiţi de cineva de la primărie de la dumneavoastră, cineva care cunoaşte şcoala.
# De ce trebuie să se ştie neapărat ce acoperire au serviciile astea telefonice?
- Pentru că ştiţi că la votare s-a fraudat, s-a votat de câte două ori şi se doreşte informatizarea, adică cineva care a votat o dată, nu poate să mai voteze şi a doua oară. Se montează un calculator în sală acolo şi intră în baza de date, cineva care are acces.
# Şi acestea bănuiesc că se transmit către un centru.
- E un centru operaţional. Deci e o bază de date la nivel de ţară în care sunt toate persoanele care au drept de vot.
# Şi dumneavoastră, STS-ul, veţi şti exact,  în timp real?
- Nu în timp real pentru că se doreşte ca o persoană să nu poată să voteze de două ori şi ca să îţi dai seama dacă a mai votat încă o dată, cel care vine la vot intră într-o bază de date şi se vede dacă a mai votat încă o dată sau nu.
# În sensul acesta dumneavoastră veţi pune nişte calculatoare acolo şi bănuiesc că şi tehnica de transmitere.
- Nu punem noi, şcoala respectivă trebuie să aibă un calculator şi noi punem un program atunci, dacă se doreşte, noi culegem datele deocamdată.
# Date în ce sens? Dacă este posibil sau nu?
- Ce acoperire are în zona respectivă, ce operator, pentru că acest calculator este legat la un serviciu de internet în momentul în care este montat. Şi vedem în funcţie de acoperirea pe care o aveţi în zona dumneavoastră.
# Ştiţi ce mă nedumereşte pe mine? Eu ştiu că în legea electorală se spune foarte clar că secţiile de votare se stabilesc cu o lună înainte de alegeri...
- Noi facem asta la toate şcolile. Nu se pot desfăşura alegerile decât la şcoli, cămin cultural sau, mă rog, a fost la primării o anumită secţie de votare în 2009.
# Am înţeles, dar de anul acesta până anul viitor pot apărea tot felul de modificări.
- Bineînţeles, dar noi facem la toate şcolile din judeţ, deci se face la nivel de ţară. Noi, Argeşul, facem la toate şcolile din judeţ.
# Deci este vorba strict de şcoli?
- Şcoli unde s-au desfăşurat alegerile în 2008. Şi verificăm dacă există nivelul de semnal şi acoperire în şcoala respectivă pentru că, spre exemplu, este un operator, să zicem, la Vodafone, iar în altă parte este la Cosmote. Noi nu montăm nimic, decât facem o acoperire.
# Programul pe care îl aveţi dumneavoastră o să îl implementaţi la şcolile respective, nu?
- Exact.
# Programul acesta când se va implementa?
- Dacă se hotărăşte, pentru că nu s-a hotărât şi noi doar culegem datele, din partea Parlamentului ca alegerile să se desfăşoare în acest fel, atunci probabil că se va instala în fiecare şcoală programul despre care vorbim.
# Cam cât timp v-ar lua să instalaţi un astfel de program?
- Cât să dureze, 5 minute, să instalezi un program. Dumneavoastră, ca primar, trebuie doar să ne asiguraţi nouă accesul în secţiile de votare.

Ce avem noi aici...

Din discuţia purtată cu colonelul Doană ne-au atras atenţia mai multe amănunte, teribil de interesante. În primul rând, şeful STS vorbeşte de necesitatea verificării ariei de acoperire a operatorilor naţionali în sensul în care din fiecare secţie de votare „responsabilii” să poată transmite date privind nu doar cetăţenii care ar încerca fraudarea alegerilor votând de două ori, ci şi prezenţa la vot. Teoretic, este vorba aşadar de transmiterea serviciilor de date, respectiv de interconectarea tuturor secţiilor de votare prin intermediul Internetului. Însă, în adresa remisă de prefectul Gheorghe Davidescu se specifică în mod clar că este vorba şi de servicii de voce. Prin urmare, respectivul „centru operaţional”, pe care, deocamdată nu se ştie cine-l va deservi, dar se poate intui - reprezentanţii Puterii - va controla situaţia în timp real privind mersul votării, iar datele vor parveni atât prin serviciul de voce, cât şi prin Internet.
Trecând peste faptul că Legea privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale prevede în mod clar că delimitarea secţiilor de votare se face de către primari, prin dispoziţie, care se aduce la cunoştinţa alegătorilor în termen de cel mult 20 de zile de la stabilirea datei alegerilor, observăm că STS, la ordinul Ministrului de Interne, Traian Igaş, a iniţiat, cu mai bine de un an înaintea scrutinului pentru „locale”, procesul de informatizare a secţiilor de vot, în condiţiile în care, atenţie, nu s-a votat, cel puţin până la această oră, o lege în acest sens! În situaţia în care un astfel de act normativ nu va trece în Parlament, demersul iniţiat încă de pe acum de STS devine inutil, iar banii contribuabililor - cheltuiţi de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale întru verificarea „ariei de acoperire” la nivelul întregii ţări- vor fi fost pur şi simplu risipiţi.

Istoria se repetă

În decembrie 2009, STS a făcut obiectul unei anchete parlamentare desfăşurate de Comisia de Apărare a Senatului, după ce PSD şi PNL au acuzat acest serviciu că ar fi fost implicat în fraudarea alegerilor prezidenţiale. S-a speculat că Marcel Opriş, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale a pus la dispoziţia staff-ului electoral al lui Traian Băsescu infrastructura STS, cu scopul numărătorii paralele a voturilor. De asemenea, s-a mai avansat ideea că STS ar fi transmis SMS-uri în favoarea unui anumit candidat la prezidenţiale. Ancheta a scos STS basma curată.

***

“Traian Băsescu a anunţat că a câştigat alegerile, prin datele colectate de la STS. De când un partid din România îşi permite acest lucru?”
Dan Radu Ruşanu, senator PNL, declaraţie din 9 decembrie 2009, în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV.
„Delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare se fac de către primari, prin dispoziţie, care se aduce la cunoştinţa alegătorilor în termen de cel mult 20 de zile de la stabilirea datei alegerilor. “
Articolul 15 din Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
„Din câte îmi aduc eu aminte, este pentru prima oară când Prefectura ne solicită aşa ceva”
Nicolae Barbu, primar Valea Iaşului

(Material realizat de Mădălin Popa)

 

Hits: 2612
Comments (0)Add Comment

Write comment

busyscroll back to top
 
Joomla Templates by JoomlaVision.com