Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com

Gherila Urbana

Joi, 22 Februarie 2018

Ultimele comentarii

Porniţi la drum! Sf
Parinte Filotei, Ieri un parinte de aici de la
Omul de afaceri Nico
Primarul Ionica nu stie ca strada P Ispirescu nu e
Fiica primarului Ion
NOILE SENTINTE din D
Statul trebuie sa recupereze banii de la falsii re
NOILE SENTINTE din D
Numai la Topoloveni sunt peste 50 de asemenea fals
PROTEST impotriva CE
Google prime supporter and leader of Alphabet, joi
PROTEST impotriva CE
Remarking on how certain inside and European contr
“PRESEI îi lipseşte
E puțin spus.. sinceritatea. personal, am constata
MARIA DINU trimite o
CATA NERUSINARE O ANALFABETA IMPARTE BANU LPUBLIC
Eduard Ciocnitu îi i
Acest ciocniți nu este decât un venetic ticălos si
Două FEMEI trebuie s
spagarele astea douadintre care una are telogie as
FUEGO plătit la PIT
MULTUMIM ARTISTULUI PAUL SURUGIU - FUEGO pentru to
Scandal în PMP Argeş
niste oportunisti acesti indivizi ,cei care au fon
Gelu Tofan îşi extin
Oferta excelenta pentru anul 2017. Minim 491,52 eu
RAPORT DNA Piteşti:
Cei doi, impreuna cu primarul de la Sulina au form
EXCLUSIV/ Liviu Drag
Oferta noua pentru anul 2017. Minim 491,52 euro. N
Traficanții de minor
http://www.mapn.ro/fotodb/20091211/IMG_5642
Traficanții de minor
Cum vine o ploicica mai serioasa e ca o mana cerea
Dosarul Mineriada, d
Câștiguri acasă! Avem planuri mari de dezvoltare!
Fiica primarului Ion
Liuta Draga -soacra, spune-le sa scrie ceva despre
Apartenența politică
Ma numesc Simion Romulus si sunt director la Scoal
Filaj acasă la magna
Cum se imbogatesc unii si altii in schimb fac FOAM
Marius Bălan, candid
Comunicarea destul de greioaie si plina de erori a
Este oficial! S-a în
notarita e cea mai potrivita dar nu stie ce o aste
Este oficial! S-a în
daca e cu doamna notar la primarie, nu mai pleaca
Este oficial! S-a în
mai bine puneti osu la munca sa vedem ce puteti fa
Este oficial! S-a în
Nu sunt toti comunisti#sunt multi care nu stiu pe
Este oficial! S-a în
sa vedem cum ii convingeti pe comunisti sa vina in
Este oficial! S-a în
felicitari pentru Mircea Andrei! Poate auzim si no
Este oficial! S-a în
bafta, domnule Andrei! e nevoie de asa ceva si la

Cautare

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com
Banner
Banner

Supliment politic

Banner

Cele mai citite

Joomla Templates and Joomla Extensions by ZooTemplate.Com
TRAFIC
Aflaţi ce grei mai anchetează Anticorupţia Pitesti
Articole - Dosare
Luni, 04 Martie 2013 09:32

Raportul de control din curtea procurorului-şef Călin Nistor-cuprinde informaţii care aruncă, din nou, în aer viaţa publică argeşeană

 

  1. 1. „Prefect de Argeş implicat în mafia terenurilor de la Institutul Ştefăneşti”
  2. 2. „Achiziţii publice atribuite ilegal la un spital din Argeş”
  3. 3. „Director din conducerea DGFP Argeş, suspectat de rambursări ilegale de TVA”
  4. 4. „Mită şi trafic de influenţă pentru câştigarea licitaţiilor publice”

Inspecţia judiciară a făcut public raportul de control efectuat la DNA Piteşti în luna mai a anului trecut, lună în care au apărut şi primele informaţii cum că şeful de aici – Călin Nistor- nu ar mai fi reuşit să menţină Serviciul pe care îl conduce la nivelul înalt al succesului oferit de numărul mare al trimiterilor în judecată, după caz, cel al arestărilor, care au zguduit Argeşul. După cum veţi observa, inspectorii Secţiei pentru procurori vorbesc despre problema numărul unu de la Anticorupţie Piteşti, care constă în tergiversarea unor anchete ample aflate pe masa de lucru a anchetatorilor argeşeni, încă din anul 2006. Inspecţia Judiciară nu se fereşte să menţioneze şi date şi calităţi ale unor persoane publice argeşene, care sunt anchetate din 2009 şi până astăzi de către procurorii lui Călin Nistor. Potrivit documentului, în primăvara anului trecut, în ograda lui Călin Nistor au fost depistate anchete din 2009 şi 2010, în care nu s-a făcut mai nimic, vreme de doi ani. Raportul vorbeşte de dosare complexe în care sunt implicaţi un director din cadrul DGFP Argeş, cercetat pentru rambursări ilegale, oameni de afaceri şi angajaţi ai unui spital din Argeş, anchetaţi pentru contracte ilegale de achiziţii publice, un prefect de Argeş, primari şi alţi oameni de afaceri care au accesat fonduri SAPARD. Iată raportul despre care se presupune că ar fi stat la baza mult discutatei plecări a lui Călin Nistor de la DNA Piteşti, înainte ca acesta să fie reconfirmat în funcţie de fostul său şef- Daniel Morar. (G.B.)

În primul trimestru al anului 2012, cu 4 procurori, au fost soluţionate 57 cauze, din care 4 prin rechizitoriu, fiind trimişi în judecată un număr de 19 inculpaţi, din care 5 în stare de arest preventiv. La finele anului 2011, au rămas nesoluţionate un număr de 306 cauze, indicator ce a rămas, la un nivel comparativ, şi la sfârşitul trimestrul I/2012 (314 dosare).

 

Dosare care au făcut obiectul controlului la DNA Piteşti

În 2011, au fost soluţionate un număr de 100 cauze având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală, abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, fraude cu fonduri ale Uniunii Europene şi privind achiziţiile publice şi spălare de bani, din care 6 prin rechizitoriu. Comparativ, în anul 2010, au fost soluţionate un număr de 35 cauze, din care 6 prin rechizitoriu. În primul trimestrul al anului 2012, au fost soluţionate 29 cauze având ca obiect infracţiunile menţionate mai sus, din care, prin rechizitoriu, o singură cauză. Raportat la celelalte servicii teritoriale, menţionăm că, în anul 2011, din totalul de cauze soluţionate de către serviciile teritoriale, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti a soluţionat un număr de 159 cauze, volum apropiat de media naţională (165 cauze/serviciu).

La rechizitorii, însă, unitatea de situează pe unul din primele locuri, după Serviciul Teritorial Bucureşti cu 23 rechizitorii şi Serviciul Teritorial Iaşi cu 17 rechizitorii.

Volumul de activitate al fiecărui procuror al Serviciului Teritorial Piteşti în perioada de referinţă.

 

Situaţia volumului de activitate/procuror se prezintă după cum urmează:

Nr. crt.

Procuror/perioada în care a funcţionat

Total cauze soluţionate

Din care

Total cauze aflate în lucru

Rechizitorii

Alte soluţii

1.

Procuror şef serviciu Călin Nistor

01.01.2011 – 01.04.2012

 

82

 

13

 

69

 

94

2.

Procuror

01.01.2011 – 01.04.2012

 

62

 

4

 

58

 

123

3.

Procuror

01.01.2011 – 01.04.2012

 

31

 

1

 

30

 

32

4.

Procuror

04.08.2011 – 01.04.2012

 

43

 

4

 

39

 

65

 

 

Mai trebuie subliniat că la acest volum de activitate se mai adaugă şi activitatea judiciară, toţi cei 4 procurori participând în şedinţe de judecată.

Volumul prejudiciilor

Anul 2011:

În cele 6 cauze în care s-au dispus soluţii de trimitere în judecată, s-au reţinut prejudicii în cuantum total de 11.022.002 lei, într-un număr de 4 cauze dispunându-se şi măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor.

Anul 2012:

În anul 2012, s-a adoptat soluţia de trimitere în judecată într-o singură cauză, prejudiciul reţinut fiind de 267.642,90 lei, iar pentru recuperarea acestuia, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător.

La DNA Piteşti, există dosare începute în anul 2006

La data începerii controlului, respectiv 7 mai 2012, se aflau în lucru la procurori un număr total de 138 dosare. Din punct de vedere al vechimii, raportat la data primei sesizări, situaţia se prezintă astfel:

- anul 2006 – 2 cauze

- anul 2007 – o cauză

- anul 2008 – 10 cauze

- anul 2009 – 11 cauze

Restul cauzelor sunt înregistrate în anii 2010 – 2012.

Se impune precizarea că într-un număr semnificativ de cauze, prima sesizare a fost înregistrată la alte parchete (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, parchete din circumscripţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti etc.), iar ulterior, au fost declinate la Serviciul Teritorial Piteşti.

Constatările Inspecţiei Judiciare

Cu puţine excepţii, dosarele aflate în lucru prezintă un grad ridicat de complexitate, determinat de calitatea persoanelor cercetate (preşedinţi de consilii judeţene, primari de municipii şi oraşe, consilieri judeţeni şi locali, funcţionari cu funcţii de conducere în cadrul unor instituţii publice etc.), prejudiciile constatate, modul de operare, volumul foarte mare de documente ce necesită a fi procesate, multitudinea şi diversitatea actelor de cercetare ce se impun a fi efectuate.

Cele mai multe sesizări la DNA Piteşti s-au făcut din oficiu

Referitor la modul de sesizare, în cele 138 cauze aflate în lucru, În cazul unui număr de 36 de dosare, sesizarea a fost făcută de instituţiile abilitate ale statului (Guvernul României – Departamentul de Luptă Antifraudă, Direcţia Generală Anticorupţie, Agenţia Naţională de Integritate, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Curtea de Conturi, organe fiscale etc.) Din oficiu în 41 dosare, prin plângere ori denunţ în 43 dosare, prin declinare de la alte unităţi de parchet în 15 dosare şi prin disjungere din alte cauze în 3 dosare.

Pe cine mai anchetează DNA-ul

1. Procurorul şef serviciu Călin Nistor are foarte mult de lucru. Lista dosarelor foarte vechi, care ar fi trebuie să cunoască o soluţie până în acest an este, în cazul său, destul de lungă.

- dosar din 2009. Făptuitorii suspectaţi că au comis abuzuri şi ilegalităţi cu ocazia derulării unor lucrări de asfaltare a unor drumuri  dintr-o localitate, în urma cărora s-a constatat un prejudiciu de 724.800 lei. În anul 2009, de la data înregistrării cauzei (30 octombrie 2009), în cauză s-a dispus doar o delegare a ofiţerilor de poliţie judiciară pentru efectuarea unor acte premergătoare. În anul 2010, a fost dispusă o conexare a dosarului a unui dosar din 2010, iar în anul 2011, au fost ridicate de la primărie mai multe documente referitoare la lucrările de asfaltare efectuate. În cauză, au fost efectuate acte de cercetare în mod ritmic doar începând cu luna martie 2012, când s-au ridicat documente, s-au dispus verificări la societăţile comerciale implicate prin intermediul Gărzii Financiare şi au fost folosite alte mijloace de investigare.

- dosar din 2009, înregistrat la data de 6 noiembrie 2009, privind un făptuitor, suspectat că a câştigat, prin mituirea unor funcţionari publici o licitaţie organizată de un consiliu judeţean în valoare de 11.500.000 lei. În anul 2011 nu s-a efectuat în cauză nici un act de cercetare, majoritatea actelor premergătoare fiind întocmite în 2009 (plan anchetă, delegarea unor ofiţeri de poliţie judiciară pentru efectuarea unor acte premergătoare, ridicarea unor documente, autorizare interceptare şi înregistrare convorbiri telefonice). În anul 2010, s-a emis doar o adresă  prin care se solicitau Consiliului Judeţean anumite documente, iar în anul 2012, printr-o adresă, s-a solicitat efectuarea unor controale, prin comisarii Gărzii Financiare, la societatea administrată de făptuitor.

- dosar 2010, înregistrat la data de 16 aprilie 2010. Făptuitorul suspectat că, în perioada ianuarie – martie 2009, a desfăşurat activităţi comerciale prin intermediul unei societăţi comerciale, în valoare de 5.987.144 lei, pe care nu le-a înregistrat în evidenţele societăţii. În anul 2011, în cauză au fost emise doar 2 adrese, prin care se solicitau anumite date de la Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Poliţie Rutieră şi SC B. SA – Direcţia juridică. În anul 2010, s-a întocmit un proces verbal de către ofiţerul de poliţie judiciară, în care s-a consemnat rezultatul unor verificări privind identitatea reprezentanţilor legali ai unor societăţi comerciale aflate în relaţii comerciale cu societatea făptuitorului şi s-a dispus o delegare a ofiţerilor de poliţie judiciară pentru efectuarea unor acte premergătoare, iar în anul 2012, actele efectuate s-au limitat la o adresă către Direcţia Finanţelor Publice şi la o delegare a unui ofiţer de poliţie judiciară pentru audierea unor persoane.

- dosar 2010, înregistrat la data de 16 decembrie 2010, privind o persoană cu funcţie de conducere de la Direcţia Finanţelor Publice Argeş, fiind suspectată că a aprobat ilegal rambursări de TVA în sumă de 120.000 lei. În anul 2010 (luna decembrie), procurorul a dispus doar o delegare a ofiţerului de poliţie judiciară, pentru efectuarea unor acte premergătoare, iar în anul 2011, a fost emisă doar o adresă către Direcţia Finanţelor Publice.

În anul 2012, începând cu luna martie, cercetările s-au intensificat, spre exemplu, fiind audiate un număr de peste 20 persoane.

Cercetări efectuate în salturi, cu înregistrarea unor perioade relativ lungi în care dosarele au stat în nelucrare, au fost identificate şi în alte trei dosare din 2009 şi unul din 2010.

Alţi procurori din cadrul DNA Piteşti şi dosarele lor aflate în lucru

- dosar 2010, privind persoane din cadrul unui spitalul judeţean şi un administrator al mai multor societăţi comerciale, suspectaţi că au atribuit, respectiv obţinut ilegal, mai multe contracte de achiziţii publice, atribuite de către spital, cauzându-se astfel un prejudiciu în cuantum de 4.500.000 lei. De la data înregistrării (26 martie 2010) şi până la data controlului, în cauză a fost emisă o adresă către Garda Financiară, pentru a efectua mai multe verificări la societăţile comerciale controlate de făptuitor şi o adresă către  Judecătoria Piteşti, pentru obţinerea unor relaţii utile în cauză. Cele două adrese datează din anul 2010, iar, în anii 2011 şi 2012, nu a mai fost efectuat nici un act de cercetare.

- dosar 2008, înregistrat la data de 2 iunie 2008. Toate  actele procedurale au fost întocmite în anul 2009. De atunci şi până în luna februarie 2012, când s-au trimis mai multe adrese către o societate comercială, procurorul nu a efectuat nici un act de urmărire penală în cauză.

- dosarul 2009, privind un primar, suspectat că a atribuit, cu nerespectarea prevederilor legale un contract de achiziţie publică, iar contractul de asociere în participaţiune dintre municipalitate şi câştigătorii licitaţiei publice s-a încheiat, fiind sesizate diferenţe majore în calculul determinării aportului la capitolul social al fiecăreia dintre părţi, element decisiv în stabilirea cotei de participare la beneficii, cauzându-se astfel un prejudiciu de 2 milioane euro. De la momentul înregistrării (14 iulie 2009) şi până la data efectuării controlului, procurorul a întocmit o ordonanţă de delegare pentru ofiţerul de poliţie, în sensul efectuării anumitor acte de cercetare penală (23 iulie 2009) şi a audiat denunţătorul la data de 7 octombrie 2010, astfel că acest dosar a stat în nelucrare o perioadă mare de timp.

- dosar 2010. Prin ordonanţa nr. /2009 din 13 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti  a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, având în vedere natura faptelor comise şi prejudiciul produs. Din luna februarie 2010 şi până în luna aprilie 2012, procurorul nu a efectuat nici un act de cercetare penală în cauză (2 ani). Mai mult, prin ordonanţa din 5 mai 2012, acesta a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

- dosar din 2009, având ca obiect  infracţiunea de spălare de bani.

De la data înregistrării (26 martie 2009) şi până la data controlului, în cauză nu s-a efectuat nici un act de cercetare penală, dosarul stând în nelucrare o perioadă foarte mare de timp (3 ani).

- dosar din 2009, privind mai mulţi făptuitori care aveau calitatea de membri ai comisiilor locale şi ai Comisiei Judeţene de fond funciar, prefect, reprezentanţi ai Administraţiei Domeniilor Statului. De la data înregistrării (16 septembrie 2009) şi până la data controlului, în cauză a fost emisă doar o singură adresă către Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ştefăneşti, datată 5 aprilie 2011. Ca atare, dosarul penal a stat în nelucrare perioade mari de timp (octombrie 2009 – martie 2011; mai 2011 – mai 2012), în care nu s-a efectuat nici un act de cercetare.

 

- dosar 2010, înregistrat la data de 17 septembrie 2010, cu prejudiciul cauzat fiind estimat la suma de 1 milion euro. De la data repartizării dosarului, procurorul a audiat denunţătorul la data de 3 septembrie 2010 şi până în luna aprilie 2012, acesta nu a mai efectuat nici un act de cercetare penală, dosarul stând în nelucrare o perioadă mare de timp.

- dosar 2010, înregistrat la data de 7 octombrie 2010, privind un primar. De la data repartizării dosarului, prin ordonanţa din 21 octombrie 2010, procurorul a delegat ofiţerul de poliţie judiciară să efectueze anumite acte de cercetare penală şi a solicitat instanţei de judecată, prin referatul din 21 octombrie 2010, autorizarea interceptării convorbirilor telefonice efectuate de către făptuitor. Din luna octombrie 2010 şi până la data efectuării controlului, nu s-a efectuat niciun act de cercetare penală în cauză, astfel că dosarul penal a stat în nelucrare o perioadă mare de timp.

- dosar 2010, înregistrat la data de 6 iulie 2010, privindu-i pe reprezentanţii unei societăţi comerciale, suspectaţi de accesarea frauduloasă a

unor fonduri europene din Programul SAPARD, cauzându-se un prejudiciu în sumă de 864.923 lei. De la data repartizării dosarului, procurorul a dispus doar traducerea unor documente redactate în limba germană şi engleză, ataşate actului de sesizare (anul 2010) şi a efectuat o comisie rogatorie internaţională, la solicitarea autorităţilor germane (în anul 2011). În anul 2012 nu s-a efectuat nici un act de cercetare în cauză.

- dosar 2011, înregistrat la data de 14 iulie 2011, privind mai mulţi funcţionari publici suspectaţi că au atribuit ilegal o suprafaţă de 313 ha pădure de pe care au exploatat abuziv masă lemnoasă, în valoare de 1.063.680 euro. În anul 2011 (iulie – decembrie), procurorul a dispus doar o delegare a ofiţerului de poliţie judiciară pentru audierea denunţătorului şi ridicarea unor documente (acte efectuate), iar în anul 2012, a fost emisă doar o adresă către Judecătorie pentru comunicarea copiilor unor decizii civile.

 

Măsuri

Dintre măsurile identificate, menţionăm următoarele:

a). Repartizarea personalului serviciului pe sectoare de activitate, având în vedere resursele umane existente;

Reţinem, aici, ordinele nr. 22/I/1/10 ianuarie 2011 şi nr. 220/I/1/5 martie 2012, emise în temeiul art. 106 şi 112 din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care întreg personalul a fost repartizat pe sectoare de activitate şi au fost stabilite atribuţiile specifice.

b).  Monitorizarea modului de organizare şi desfăşurare a activităţii de urmărire penală, în special în cauzele cu grad sporit de complexitate (organizarea de echipe specializate formate din procurori, ofiţeri de poliţie judiciară şi specialişti; întocmirea planurilor de anchetă de către procurori etc.; verificarea dosarelor penale mai vechi de un an de la data sesizării şi 6 luni de la data începerii urmăririi penale şi stabilirea măsurilor necesare soluţionării acestora; analiza cauzelor având ca obiect infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene).

În acest sens, sunt de reţinut informările întocmite de procurorul şef serviciu Călin Nistor, ca urmare a efectuării unor verificări pe temele enunţate, astfel: informările din datele de 18 mai 2011, 27 iunie 2011, 9 septembrie 2011, 9 noiembrie 2011, 14 februarie 2012, 5 martie 2012, 23 martie 2012, 28 martie 2012 şi 12 aprilie 2012. Stabilirea unor modalităţi eficiente de conlucrare cu organele de poliţie şi cele fiscale, în scopul impulsionării activităţii investigative în cauzele complexe.

Reţinem, în acest sens, buna colaborare cu comisarii Gărzii Financiare din judeţele Argeş şi Vâlcea, verificările şi controalele efectuate de aceştia, inclusiv sesizările formulate, contribuind la buna desfăşurare a cercetărilor în cauzele cu specific economic-financiar.

Un alt demers demn de subliniat este solicitarea făcută Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş la data de 5 martie 2012, de a desemna un număr de 20 ofiţeri de poliţie judiciară, care ulterior să fie delegaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti să efectueze acte de urmărire penală în dosarele aflate pe rolul acesteia.

 

Cauzele care au condus la nesoluţionarea cu celeritate a dosarelor

Existenţa unui număr de 138 cauze, având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală, abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, fraude cu fonduri ale Uniunii Europene şi privind achiziţiile publice şi spălare de bani, aflate în lucru la procurori, plasează Serviciul Teritorial Piteşti pe unul din primele locuri între structurile teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie din acest punct de vedere.

Această situaţie a fost determinată de existenţa unor cauze obiective şi subiective ce au afectat celeritatea în soluţionarea acestor dosare.

Cauze obiective:

a). Existenţa unui volum mare de cauze, majoritatea de complexitate sporită. b) Neocuparea temporară a posturilor de procuror existente în statul de funcţii şi insuficienţa numărului de ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul serviciului.

Astfel, în anul 2011, serviciul a funcţionat până în luna august doar cu 3 procurori (procurorul şef serviciu şi 2 procurori operativi), iar în trimestrul I/2012, deşi serviciului i-a fost alocat încă un post de procuror, acesta nu a fost ocupat nici până în prezent. În ce-i priveşte pe ofiţerii de poliţie judiciară, datorită volumului de activitate, la data de 5 martie 2012, procurorul şef serviciu a fost nevoit să apeleze la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş, pentru a-i desemna un număr de 20 ofiţeri de poliţie, pentru a putea fi delegat în dosarele înregistrate la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti.

d). Dificultăţi în administrarea probatoriilor.

Marea majoritate a cauzelor verificate cuprind documentaţii ample, ce vizează realizarea unor proiecte de lucrări publice (reabilitări de drumuri, lucrări de investiţii etc.), de mari dimensiuni şi de valoare economico-financiară importantă, astfel că procesarea acestora a fost deosebit de anevoioasă. În alte cauze, s-au solicitat şi au fost autorizate interceptări şi înregistrări ale convorbirilor telefonice, astfel că unele acte de cercetare, din motive de confidenţialitate, nu se puteau efectua în această perioadă.

e). Declinări între diferite structuri de parchet.

Exemplificăm:

 

- dosar 2009 care iniţial a fost înregistrat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti la data de 8 septembrie 2008 şi declinat către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti la data de 4 iunie 2009;

- dosar 2012 înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş la data de 3 noiembrie 2009 şi declinat la data de 13 ianuarie 2012;

- dosar 2010 înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti la data de 26 august 2008 şi declinat la data de 19 februarie 2010;

- dosar 2010 înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş la data de 17 noiembrie 2008 şi declinat la data de 9 martie 2010;

- dosar 2010 înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti la data de 26 ianuarie 2006 şi declinat la data de 26 martie 2010.

Cauze subiective:

 

 

a) Lăsarea în nelucrare, pe perioade mari de timp, a dosarelor aflate în lucru la procurori.

b). Managementul timpului de lucru – modul în care procurorii îşi stabilesc priorităţile în activitatea pe care o desfăşoară.

Verificarea dosarelor aflate în lucru a evidenţiat că unii procurori nu îşi stabilesc foarte clar priorităţile, în raport de vechimea dosarelor.

 

 

Eficienţa activităţii în investigarea acestor tipuri de infracţiuni

 

 

Din analiza datelor statistice, a rezultat că în perioada de referinţă, au fost soluţionate un număr de 129 cauze având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală, abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, fraude cu fonduri ale Uniunii Europene şi privind achiziţiile publice şi spălare de bani, din care 7 prin rechizitoriu.

Procentul numărului trimiterilor în judecată din totalul cauzelor soluţionate reprezintă 5,4%. Spre exemplu, din totalul cauzelor soluţionate în anul 2011 la nivelul tuturor serviciilor teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (ce includ atât infracţiuni din cele susmenţionate, cât şi celelalte fapte de competenţa direcţiei), numărul rechizitoriilor reprezintă 10,05%.

 

 

Comparând datele prezentate, se poate concluziona că din punct de vedere al ponderii rechizitoriilor în totalul soluţiilor adoptate, eficienţa activităţii desfăşurate este relativ redusă.

Luând însă strict numărul cauzelor finalizate prin rechizitoriu în anul 2011 şi trimestrul I/2012 din categoria celor verificate, respectiv 7, se poate aprecia că eficienţa a fost totuşi notabilă.

Un alt criteriu de eficienţă care poate fi reţinut, este cel al numărului cauzelor în care instanţele de judecată au pronunţat soluţii de restituire ori achitare. Din verificarea datelor statistice în perioada de referinţă, a rezultat că Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti nu a înregistrat asemenea situaţii.

Din perspectiva gradului de implicare al procurorilor în constatarea şi cercetarea infracţiunilor din categoria celor verificate, considerăm relevant că din cele 138 aflate în lucru, într-un număr de 41 cauze sesizarea s-a făcut din oficiu, iar din cele 129 soluţionate în perioada 2011 – trimestrul I/2012, în 27 modul de sesizare a fost acelaşi.

Referitor la prejudiciile constatate şi la măsurile de recuperare luate prin instituirea sechestrului asigurător, reţinem că în anul 2011, valoarea totală a prejudiciilor în cauzele soluţionate a fost de 11.022.002 lei, iar în trimestrul I/2012 a fost de 267.642,90 lei. Pentru a face o comparaţie, este ilustrativ că pentru toate cauzele serviciului, soluţionate în anul 2006, nu s-au constatat prejudicii, în anul 2007 acestea s-au ridicat la 8.219.011 lei, iar în anul 2008, la 12.788.683 lei.

Mai reţinem că, în perioada 2011 – trimestrul I/2012, au fost soluţionate un număr de 121 cauze din categoria celor verificate, rămânând în stoc un număr de 138 cauze din aceeaşi categorie, indicatori ce demonstrează un ritm lent de reducere a stocului de dosare rămase nesoluţionate.

În legătură cu observaţiile formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie, sub aspectul celor constatate la Serviciul Teritorial Piteşti, considerăm că este îndreptăţită obiecţiunea formulată şi, în consecinţă, s-a procedat la reformularea menţiunilor ce pot conduce la identificarea părţilor din dosare sau a celor care furnizează detalii despre obiectul anchetei penale.

 

 

Hits: 2533
Comments (0)Add Comment

Write comment

busyscroll back to top
 
Joomla Templates by JoomlaVision.com