Jocurile astea politice între partidele importante ale judeţului, PSD şi PNL, or să ajungă în scurt timp să dăuneze foarte grav sănătăţii judeţului. A discuta astăzi despre cumpărarea Vilei Florica este mai dificil decât să-ţi pui pe tapet opiniile PRO şi CONTRA vaccinare sau despre încrederea şi neîncrederea în justiţie.
###
Am auzit şi am văzut recent ce accent se pune pe respectarea valorilor naţionale, există şi ideea de manifest în acest sens. O dată pe săptămână cel puţin tot aud de necesitatea culturalizării colective, a păstrării tradiţiilor şi promovării lor, a dragostei de foclor. Stimaţi cititori, Argeşul este preaplin DOAR de manifestare folclorică. Parcă nu am avut niciodată ca în ultimii ani atâtea cântări şi dansuri pe metru pătrat, în dorinţa de a ne demonstra respectul şi bucuria faţă de tradiţia noastră, a argeşenilor, prin dansuri şi voci populare. Şi, da, acesta este un lucru foarte pozitiv, dar din păcate insuficient pentru a ajunge la nivelul pe care ni l-am propus- cel de a scoate la suprafaţă resursele incredibile pe care le ascunde acest judeţ, în materie de valori. Argeşul respectă folclorul poporului nu de azi, nu de ieri, dar acest respect este doar o părticică din întreaga apreciere pe care ar trebui să o arătăm faţă de averea culturală pe care o deţine Argeşul. Doar atunci vom avea şi turism. Asta e altă discuţie, dar din aceeaşi poveste.
###
Pentru că a fost promovată cu interes, plăcere şi rigurozitate, festivitatea folclorică este astăzi pe ordinea de zi a oricărui ales al unei comunităţi care îşi respectă tradiţia. Sunt primari mai săraci în Argeş care îşi dau din puţinul lor, pentru a aduce la Căminul Cultural un cântăreţ-doi pentru încântarea cetăţenilor. Deci nu lipsa valorificării tradiţiei folclorice este problema noastră astăzi. Este ca şi cum din tot patrimoniul muzical românesc, l-am promova ani întregi doar pe Dolănescu, uitând că au existat un George Enescu şi-un Porumbescu. Şi mulţi alţii.
###
Imaginea cu prima doamnă a României, alături de prima doamnă a Franţei vizitând Muzeul Satului m-a trimis la imginea muzeului satului argeşean, care cred că se numeşte Muzeul Goleşti. Toate festivităţile au loc aici, deci alt loc mai dezirabil nu mai avem. Mai este şi Vila Florica, a cărei identitate patrimonială se zbate în aceeaşi incertitudine, cu precădere în ultimii cinci. PSD-ul poate da vina pe PNL, că vorba aceea şi liberalii au fost la guvernare. PNL întreabă astăzi, pentru a nu se ştie câta oară, cât mai rabdă Brătienii să nu fie asimilaţi valorii naţionale. PSD-ul parcă aşteaptă ca Brătienii să-şi depună adeziunea post-mortem la Dragnea, iar PNL-ul a obosit de sintagma: „fondatorii liberalismului se răscolesc în morminte”. Dar, în tot acest timp, defilăm prin judeţ sub stindardul respectului faţă de valorile naţionale. Ale cui valori? Ale PSD? Ale PNL? Sau ale noastre ca judeţ?
###
Judeţului Argeş îi lipsesc la acest moment destui oameni, care să profite din plin de prerogativele funcţiilor pe care le deţin. Să profite pentru celălalt interes, nu cel personal. Paradoxal, sunt funcţii în Argeş mai importante decât oamenii pe care le ocupă. Cred că răstunarea asta nefirească de situaţie durează de ceva timp şi ajunge să se acutizeze. Altfel, am vedea oameni care, cu toată tăria lor, ar arăta că ştiu să ia decizii în hârtii, pentru ca apoi să le transpună în realitate. Decizii grele, de pomenit mai târziu în cartea instituţiei unde lucrează, nu cele uşoare, la îndemâna oricui! Subiectul Vila Florica şi-a pierdut din importanţă, pentru că a fost prea mult luat în derâdere. Politicul a diluat din însemnătatea culturală a acestei bijuterii istorice argeşene şi naţionale. Poate vine Becali, vorba domnului Miuţescu, şi o cumpără cu totul, ca să ne arate că el POATE respecta o valoare naţională!
###
Dacă aleşii zilei de ieri sau de azi s-ar fi implicat în problema patrimoniului Brătienilor, aşa cum se implică în promovarea folclorului argeşean, astăzi Argeşul ar fi fost departe de lâncezeala, populismul şi poleiala de acum. Poate mâine vorbeam despre consolidarea unor imobile fascinante, care tronează pe străzi şi în localităţi multe şi bine ştiute în judeţ. Poate poimâne ne plimbam copiii prin vreun centru vechi de oraş, pentru ca apoi să bem un suc la vreo terasă cu nume de pictor, sculptor, de politician, de rege, de poet sau scriitor argeşean. Să ne facem un selfie pe acolo, să ne punem pe facebook, cu locaţia Argeş, Piteşti. Nu Sibiu, nu Braşov, nu Iaşi, nu alte oraşe ale UE.
Graţiela Bâzoi

|